Evoluția desenului la copii

a) Mâzgăleala. Prima mâzgăleală (ce nu se face întotdeauna pe suport de hârtie), presupune prima expresie grafică a ceea ce mai târziu vor fi schițe și care vor lua treptat formă şi conţinut. Sunt precursorii a ceva mult mai important ce va urma: desenul şi scrisul. Aceste prime „desene” sunt, de obicei, făcute de la vârsta de un an şi jumătate. Evident fără nici o intenţie sau abilitatea de a face forme, figuri sau obiecte. Ele pot, dintr-un punct de vedere psihologic, să permită exploararea unor detalii timpurii despre emoţii şi temperament cum vor fi expuse un pic mai târziu. Primele sale contacte cu creionul şi hârtia vor fi de explorare şi vor fi influenţate de limitările evidente ale capacităţii şi maturității sale vizual-motorie. La fel ca şi în alte aspecte ale învăţării, fiecare copil este diferit şi va urma propriul proces şi ciclul. Unii sunt precoci și alții lenți în dobândirea anumitor abilităţi. Întotdeauna copilul trebuie impulsionat pozitiv, motivat și ajutat în orice proces de învăţare.

b)De la mâzgăleală la primele forme. De la vârsta de doi ani copilul este capabil să dea formă mâzgălelilor. Nu este vorba doar de linii fără legătură, ci se observă grupări în forme cu contururi. Pot fi primele încercări de a reprezenta obiecte reale. Evident, nivelul de maturitate nu permite încă definirea formelor. Începe, de asemenea, experimentarea diferitelor culori. În această etapă, putem distinge unele caracteristici ale temperamentului copilului.

c)Liniile încep să prindă formă. Suntem acum în faza de aproximativ 2 ani și jumătate. Copilul este capabil să deseneze cercuri și să le combine cu linii pentru a crea noi forme. Sunt desene care au deja o anumită asemănare cu obiectele şi figurile umane, dar fără detalii suficiente pentru identificarea pe deplin a acestora.

d)Detaliile cresc. Aproape de vârsta de trei ani pot să apară primele forme ce identifică obiecte sau persoane. Desenul poate avea deja o intenţie clară de a transmite situaţii, personaje şi emoţiile. Forma este prezentă și putem recunoaşte în ea primul proiect al figurii umane. Sunt umanoizi numai cu picioare și cap. Alte obiecte de interes pentru copil pot fi, de asemenea, obiectul traducerii pe hârtie (autobuz, mașină, casă, etc.). De obicei copilul este capabil să deseneze o linie verticală la un an şi jumătate, cea orizontală şi cercul pe la doi ani, o cruce la trei ani, pătratul la patru ani şi rombul la şapte ani.

e)Figura umană se evidențiază. Între trei şi patru ani, copilul va rafina desenele sale. Figura umană evoluează de la un simplu umanoid, cu cap şi picioare, la o figură mai completă căreia i se incorporează corpul şi brațele. De multe ori, capul și ochii apar ca fiind foarte mari. Unii copii, atenți la detalii, poat include, de asemenea, părul ca un element nou.

f)Se consolidează forma. Suntem acum la vârsta de cinci ani. Diferitele structuri cognitive se maturizează şi desenul este încă un aspect în care copilul a progresat. Acum, figura umană este perfect identificabilă şi prezintă elementele majore: capul, corpul, extremităţile superioare şi inferioare. La faţă se pot observa ochii și gura. Nasul şi urechile, întârzie un pic mai mult. Prezenţa părului este, de asemenea, comună. De asemenea, apare un alt aspect important: diferenţierea. Atunci când sunt pictate mai multe figuri umane, copilul este capabil să picteze caracteristici distinctive la fiecare (mai mare, mai mică, cu păr, fără păr, veselă, cu un obiect în mână, etc.). Acest detaliu este important având în vedere că este un semn de creativitate şi abilitate de observare a mediul înconjurător.

g)Personajul în situație. Între cinci și şase ani, desenul este consolidat. Fiecare copil în felul său şi cu propria dexteritate. Cu toate acestea, desenul va păstra un element comun la toți copii: capacitatea de a fi o platformă de comunicare, un exemplu în care ni se va prezenta un mozaic de senzații și emoții, adică lumea interioară a copilului. Nu vor fi întotdeauna evidente, ci vor trebuie interpretate cu precauţie în cheia unică şi netransferabilă a fiecărui copil.

Acum, figurile umane şi obiectele interacţionează pe hârtie şi copilul le poate traduce nu doar ca forme individuale, ci ca parte a unei scene, a unei situaţii specifice.