Adolescența

„A fi tânăr înseamnă …
a fi diferit,
a acţiona în mod onest,
a căuta propria identitate,
a descoperi noi modalităţi de acţiune,
a-ți asuma responsabilitatea pentru propriile decizii,
a avea o mare dorință de a vedea viaţa,
a împărți speranţe,
a învăța să te iubești,
a ști că şti,
a-ți asuma riscuri … ” Yvette Núñez

Adolescența este acea stare în care tânarul se poate simţi în uitare, pentru că el nu mai este un copil, dar nici un adult, încă. Adolescenţa este o perioadă de tranziţie, o etapă a ciclului de creştere, care marchează sfârşitul copilăriei şi pronunțarea maturității. Pentru mulți tineri adolescența este o perioadă de incertitudine şi chiar disperare, pentru alții este un moment de prietenie, de slăbire a relaţiilor cu părinţii, şi de vise pentru viitor.

Adolescenta implică schimbări fizice şi emoţionale,atât pentru adolescenţi cât şi în organizarea şi relaţiile familiale. Există diferite stadii în adolescenţă şi fiecare au caracteristicile sale specifice.

Adolescenţa cuprinde trei stadii:

• Preadolescenţa 14 – 16\18 ani – perioadă a stabilizării, a maturității biologice. În această etapă se adanceşte individualizarea şi se conturează caracteristicile conştiinţei de sine. Se manifestă încă agitație, impulsivitate, neliniște şi dificultate în concentrare, oboseală la efort. Individualizarea se intensifică în planul intelectual şi al relaţiilor cu ceilalți.
• Adolescenţa propriu-zisă 16\18 – 20ani – caracterizată prin intelectualizare intensă, îmbogăţirea cu conduite adulte, exprimarea independenței, apropierea de valori culturale. Adolescentul trece de la evaluările impulsive critice la cele de originalitate.
• Adolescenţa prelungită 18\20 – 25 ani – cuprinde studenţimea şi tineretul integrat în forme de muncă, în ambele cazuri independenţa dă un plus de energie personalităţii. Gustul pentru informaţie se diversifică, se manifestă nevoia de participare la viaţa socială. Viaţa sentimentală intensă este relativ instabilă. Au loc angajări matrimoniale, ce ceează condiţiile intimităţii ca formă de trăire nouă.

Căutarea identităţii, este o călătorie care durează toată viața, al cărui punct de plecare este în copilărie şi care își accelerează viteza în timpul adolescenței. Erik Eriksson (1950) subliniază că acest efort, pentru a realiza un sentiment de sine şi de lume, nu este „un fel de stare generală de rău de maturitate”, ci mai degrabă un proces sănătos şi vital, care contribuie la consolidarea globală a ego-ului adult. Eriksson a concluzionat că unul dintre aspectele cele mai importante în căutarea identității este decizia de a urma o carieră (adolescenții au nevoie să găsească modalităţi de a-și utiliza aptitudinile, creşterea fizică rapidă şi noua maturitate genitală avertizează tinerii cu privire la sosirea iminentă a maturității şi sunt surprinși de rolurile pe care le au în societatea adulţilor).

Pentru a forma o identitate, ego-ul organizează abilităţile, nevoile şi dorinţele unei persoane şi o ajută să se adapteze la cerinţele societăţii. În această etapă de viaţă se repune problema dezvoltării conştiinţei de sine datorată pe de o parte, modificărilor ce survin în sistemul general de cerinţe ce se manifestă faţă de adolescent, iar pe de altă parte datorită procesului de formare a personalităţii. Percepţia de sine alimentează ideea de sine. Întrucat în adolescenţă se mai modifică şi corectează percepţia de sine, procesul de auto-identificare rămane deschis.

Fenomenul imaginii de sine implică mai multe faţete ale Eu-lui:
– eul corporal material se referă la corp, veşminte, familie, cămin, cărţi, obiecte dar şi prieteni, vecini etc.
– eul social semnifică reputaţia socială a individului şi conştientizarea statusurilor şi a rolurilor pe care le îndeplineşte în prezent, dar şi pe cele pe care le proiectează în viitor;
– eul spiritual se referă la capacitatea individului de a-şi evalua corect propria activitate, precum şi nivelul de cunoştinţe şi aptitudini pe care le posedă.