Ciclurile de dezvoltare ale omului

Un ciclu delimitează schimbările semnificative manifestate în cursul vieții, atât din punct de vedere al caracteristicilor biologice, cât și al celor psihologice și sociale.

Dezvoltarea şi, în general, viaţa umană se desfăşoară în etape succesive, care au caracteristici foarte speciale. Fiecare fuzionează treptat în următoarea etapă. Totuși, nu există un acord unanim pentru a determina când începe şi când se termină.

Dinamica de creştere a adulţilor:

Modelarea. Datele ne conduc să concepem creştere umană ca un proces care integrează, atât schimbarea (variabilitatea) şi stabilitatea (consistenţa). Descrierea acestui proces este echivalent cu a contura o secvență de evenimente, în parte planificate sau determinate parţial de influenţe, atât ereditare cât şi de mediu. Aceste evenimente ordonate, pot ajunge la o valoare universală relativ mare, dar nu sunt decât un cadru general, specific în funcţie de rutele de viaţă ale anumitor grupuri, şi, de asemenea, a procesului de viaţă urmat de fiecare individ.

Abordarea dezvoltării umane. Putem distinge mai multe teorii care explică creşterea umană pe tot parcursul vieţii. În cercurile ştiinţifice, există un consens larg cu privire la interacţiunea dintre dezvoltarea personală şi rolul mediului înconjurător. Dar, pentru a studia şi analiza dezvoltarea fiinţelor umane sunt două abordări sau modele:

• de dezvoltare – abordare adoptată de Freud, Jung, Erikson şi alţii. Teoriile se bazează pe vârsta biologică, ce constituie matricea de dezvoltare: ea evoluează odată cu vârsta, în special datorită rolurilor sociale. Cu toate acestea, recunoaşte că, în fiecare individ, apar variaţii particulare în interiorul modelului comun. Pentru aceşti cercetători, fiecare vârstă aduce provocările sale proprii. Să aibă cunoştinţe suficiente pentru a depăşi orice provocare oferă puterea psihologică suficientă pentru a trece la etapa următoare. În schimb, imposibilitatea de a depăşi fiecare etapă, determină o slăbire a forţelor psihice în înfruntarea următoarelor provocări.
• constructivistă – consideră că, în sine dezvoltarea este de o importanţă capitală, că oameni foarte diferiți fac aceleaşi sarcini pentru dezvoltarea lor personală fundamental diferită. Cu toate acestea, aceste diferenţe sunt mai importante pentru auto-dezvoltare, decât similitudinile. Piaget a fost primul care a prezentat ipoteza, precum că aceste diferenţe în concepția de lume şi de sine au o bază comună, legată de dezvoltare. Fiecare mod de gândire implică şi necesită un sistem de gândire şi de interpretare mult mai complex, numit etapă. O nouă etapă nu este niciodată rezultatul sumei de achiziţii anterioare. Este nevoie de un nou sistem de gândire, o nouă cheie de interpretare, de a aborda noi explicaţii realităţii.Ipoteza este aceasta: atunci când un mod de interpretare a realităţii nu mai este în măsură să explice în mod satisfăcător şi să dea un sens, se construiște unui nou sistem sau structură de gândire, care să-l interpreteze cu succes. Astfel, sistemele sau structurile mentale de referință, se transformă radical pe tot parcursul vieţii şi nu trebuie să uităm că acestea sunt la originea atitudinilor, opţiunilor şi acţiunilor specifice.