Behaviorismul

Behaviorismul – trecerea gradată de la cercetarea proceselor mentale invizibile, la studiul comportamentelor ce puteau fi observate direct. Cea mai importantă contribuție a fost adusă de John B. Watson, ce susține că orice studiu trebuie să se concentreze direct pe evenimentele observabile (stimuli și răspunsuri comportamentale) și nu pe structurile inconștientului. El considera mediul ca fiind forța supremă în dezvoltarea copilului și credea că orice copil poate fi modelat de adult în orice direcție dacă sunt controlate atent asociațiile stimul-răspuns. În opinia sa, copiii trebuie tratați ca tineri adulți, iar comportamentul părinților trebuie să fie obiectiv și ferm, dat totodată blând.

În ziua de astăzi se consideră că recomandările lui Watson sunt prea dure și nu țin semă de nevoile și capacitățile copilului pentru a duce la o dezvoltare sănătoasă.

O altă direcție a orientării behavioriste este cea a condiționării operante a lui Skinner, care considera că comportamentul unui copil poate fi îmbunătățit dacă este urmat de o recompensă (alta decât hrana sau băutura), cum ar fi: lauda, zâmbetul, o jucărie nouă; sau eliminat prin pedepse ca: retragerea privilegiilor, dezaprobarea părinților sau izolarea în camera sa.