De ce mint copiii

pinochioToţi copiii mint la un moment dat. Pentru copiii sub cinci ani, lumea magică a viselor, dorinţele şi fanteziile nu sunt întotdeauna diferite de realitate. După această vârstă, atunci când minciuna devine cronică, relevă o problemă mai profundă de insecuritate sau stimă de sine scazută, care ar trebui descoperită şi tratată. Dacă nu doriţi să aveți un copil care minte tot timpul, evitați să mințiți și dumneavoastră de față cu el.

Toți mințim la un moment dat: din comoditate, ruşine, interes, respect sau de nevoie, din milă, disperare, de apărare sau doar pentru distracţie. Minciunile cresc odată cu noi şi evoluează cu personalitatea noastră. Dar, dacă minciuna persistă şi perturba viaţa noastră şi pe a celor din jurul nostru, ea devine patologică și periculoasă.

Părinţii își doresc ca ai lor copiii să nu-i mintă niciodată, să aibă încredere în ei şi să le spună întotdeauna adevărul. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să i se insufle de la o vârstă fragedă, anumite obiceiuri de comportament. Minciuna este o parte naturală din dezvoltarea mentală a copilului şi unele minciuni sunt pozitive, dar în cazul în care copilul este foarte mic, este periculos să înţeleagă că modificând realitatea poate obține un beneficiu, pentru că așa învaţă să spună minciuni pentru a-și evita responsabilităţile şi, de adolescent, va înșela pentru a-și testa propriile limite.

De ce mint copiii?

Copilul mai mic de 3 ani: sub această vârstă copiii nu mint dacă spun lucruri care nu sunt adevărate, pentru că pentru ei sunt şi acest lucru este suficient pentru ei.

Între 3 şi 5 ani: minciuna nu apare în mod conștient, ci ca un element constitutiv de jocuri şi poveşti fantastice. Minciuna este un alt element al jocului şi nu ar trebui să-i acordăm o importanţă prea mult, cu excepţia momentului când se extinde la comportamentul uzual sau atunci când devine mod de a obţine ceea ce doresc. De asemenea, îi ajută să înveţe că nu întotdeauna adulţii ştiu totul (lucru pozitiv de altfel ce îi ajută să domândească o mai mare toleranţă la frustrare), în unele cazuri poate fi un mod util de a atrage atenţia, sau le permite să evite consecinţele negative (cum ar fi o pedeapsă). Uneori, ei mint doar pentru că imită ceea ce văd, de exemplu, absorb modul nostru de a ne comporta și de asemenea, de ce să nu recunoaștem, de a minți. În cazul în care cererea noastră este prea mare, poate influenţa în așa fel încât, fiind în imposibilitatea de a îndeplini sarcina, mint pentru a evita dezamăgirea şi de a elimina tensiunea ce presupune asumarea acestei responsabilități disproporţionate: o minciuna poate deveni o supapa de siguranta care maschează o anxietate prea mare.

Dupa 5 ani: La această vârsta încep să mintă conștient, încep să facă diferenţa între ceea ce este şi ce nu este adevărat, deşi încă nu le este clar faptul că minciuna este ceva greşit. Minciunile apar atât din insecuritate cât şi din lipsă de respect de sine (când încearcă să ascundă o minciună), sau pentru a încerca reacţiile adulţilor şi de a vedea cât de departe pot merge. În unele cazuri, aceasta este o modalitate de a obţine afecţiune (poate însemna existenţa unor probleme emoționale nerezolvate), şi, în adolescenţă, poate fi o modalitate de a obţine mai multă intimitate sau de a ascunde alte probleme mai grave.

Minciuna poate fi un simptom care ne indică personalitatea copilului:

  • un copil timid care scapă de sentimentul de neajutorat.
  • un copil agresiv şi furios ce nu răspunde într-o reacție adecvată.
  • un copil căruia îi este frică și vrea să fugă de pericol.
  • un copil care caută răzbunare.

Cum ști dacă minte?

Este adesea foarte dificil pentru părinţi să ştie dacă copiii spun adevărul sau nu. Atunci când ei spun adevărul, în general sunt relaxați şi expresiile faciale o demonstrează. Atunci când mint, expresiile lor faciale pot arăta anxietate. Părinţii ar trebui să asculte cu atenţie ceea ce spun copiii lor. Există contradicţii în ceea ce spun ei? Au sens cuvintele lor? Este credibil ceea ce spun ei? Dacă copiii spun adevărul (de obicei cuvintele lor nu sunt repetate, ci ceea ce spun pare să se repete) părinții pot pune întrebări pentru a vedea cum reacţionează la răspuns.

Ce este de făcut atunci când copilul minte?

Mai întâi trebuie să încercați să aflați motivul pentru un astfel de comportament, în scopul de a corecta ceea ce poate fi o influență din partea dumneavoastră şi, dacă este exagerat, să se recurgă la un profesionist care poate analiza problema şi vă poate sfătui în cel mai bun mod pentru a remedia problema.

Iată câteva aspecte ce pot fi folosite pentru a evita eventualele minciuni ale copiilor:

  • Dați exemplu: este greu să-i cereți să nu mintă dacă dumneavoastră o faceți de obicei. Expresii ca: „Daca mă caută cineva, spune-i că nu sunt” poate confunda copilul, dacă îl acuzăm atunci când spune ceva asemănător.
  • Creați un climat de încredere care îl va ajuta să fie sigur că poate să vă spună tot, liniștit şi fără frică.
  • Explicați-i în mod clar diferenţa între adevăr şi minciună. Acest lucru este foarte important mai ales la vârste fragede unde, de asemenea, se adaptează explicaţia pentru vârsta lui.
  • Felicitaţi-l când vă spune adevărul, mai ales dacă aceasta implică și riscul de a fi pedepsit. Desigur, dacă a greşit şi mărturisește fără a minți, nu înseamnă că nu trebuie să fie pedepsit, ci că separați în mod clar un comportament inadecvat din partea lui de ceea ce înseamnă copilul pentru dumneavoastră (îl iubiți pentru ceea ce reprezintă el, nu pentru acţiunile lui).
  • Nu reacţionați în mod disproporţionat atunci când minte, este de preferat ca mustrările sau comentariile asupra a ceea ce sa întâmplat să se facă în privat, nu în public.
  • Explicați-i, în mod clar, ceea ce aşteptaţi în ceea ce privește respectarea standardelor şi beneficiile pe care le aduce acest lucru. Aceasta îl va ajuta să înţeleagă relaţia dintre comportament şi consecinţele.
  • Promovați posibilităţile de a acţiona într-un mod sincer. Aveți încredere în el, dar trebuie să fie sincer cu dumneavoastră.
  • Păstrați proporția între comportament şi consecinţele sale. Este la fel de inadecvat să pedepsiți excesiv un comportament negativ, cât și să recompensați foarte mult unul pozitiv.
  • O minciună nu trebuie totdeauna pedepsită, uneori este bine să știți motivele lui pentru care a mințit, în așa fel încât să puteți acţiona ca să înţeleagă valoarea sincerității. Va crește încrederea dumneavoastră şi, de asemenea, libertatea şi autonomia lui.
  • Eliberați-vă de atitudinile nevrotice. De multe ori se reacţionează cu anxietate în fața celei mai mici posibilități de minciună: „O fi spus sau nu, adevărul?” Atunci când minciuna este descoperită, se acuză copilul, se înmulțesc întrebările și se afișează o mare suspiciune, iar copilul nu mai este crezut chiar dacă spune adevărul.

Interpretarea desenului