Corectarea deficiențelor de limbaj

deficienta de limbajPentru corectarea acestor deficienţe se folosesc două categorii de metode, unele de ordin general, iar altele specifice fiecărei categorii de handicap lingvistic. Metodele şi procedeele de ordin general constă în gimnastica şi miogimnastica corpului şi a organelor care participă la realizarea pronunţiei asociate cu exerciţii de respiraţie. Se folosesc două categorii de exerciţii: de relaxare a organismului şi a musculaturii aparatului de emisie şi de încordare a musculaturii folosite la pronunţie. În acest sens se folosesc:
•o serie de exerciţii de dezvoltare a expresivităţii faciale, a motricităţii linguale, mandibulare, labiale, a vălului palatin, laringelui :

Se pot indica o serie de exerciţii care au o importanţă deosebită nu numai pentru dezvoltarea limbajului, dar şi pentru sănătatea organismului. Exerciţiile fizice generale au rolul de a uşura desfăşurarea unor mişcări complexe ale diferitelor grupe de muşchi care iau parte la activitatea de respiraţie şi la funcţionarea aparatului fonoarticulator. Din acest punct de vedere sunt importante în primul rând exerciţiile generale care fortifică organismul (membrele, trunchiul, gâtul). Este bine ca aceste exerciţii să fie asociate cu cele de respiraţie, pentru a facilita mişcările complexe ale grupelor de muşchi ce participă la respiraţie şi la activitatea aparatului fonoarticulator în timpul emisiei verbale. Aceasta, deoarece în pronunţarea oricărui sunet sau cuvânt trunchiul, gâtul, membrele iau o anumită poziţie, de relaxare ori de încordare. Încordările şi relaxările imprimă o anumită postură întregului corp, postură care este diferită la persoanele valide faţă de cele cu tulburări de limbaj. De exemplu, la logopaţi cu probleme de pronunţie se produce o încordare a muşchilor aparatului fonoarticulator, a limbii, a buzelor pe porţiuni nespecifice, ceea ce determină nu numai accentuarea afectării pronunţiei, dar şi a dicţiei, a timbrului şi intensităţii vocii. Se disting două categorii mari de exerciţii şi anume: unele cu scopul de a relaxa organismul şi musculatura aparatului de emisie, exerciţii utile în pronunţarea majorităţii sunetelor limbii române, şi altele de încordare care se folosesc în special în timpul pronunţării sunetelor surde şi a cuvintelor mai complicate.
•educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre inspir şi expir :

Aparatul respirator, pe lângă funcţia sa esenţială de a asigura schimburile gazoase necesare întreţinerii vieţii, are un rol hotărâtor şi în procesul vorbirii. În timpul expiraţiei suflul atinge coardele vocale care se află în poziţie fonică şi prin vibrarea acestora se produce sunetul. În felul acesta studiul mişcărilor respiratorii şi corectarea dereglărilor lor ocupă un loc primordial în educarea vorbirii.În mod obişnuit se disting două tipuri de respiraţie :
– respiraţia de tip costo-abdominal, în care atât inspiraţia cât şi expiraţia se efectuează prin mişcări mai accentuate ale muşchilor costali inferiori şi abdominali. Este tipul de respiraţie caracteristic bărbaţilor ;
– respiraţia abdominală se întâlneşte mai ales la femei şi este determinată de expansiunea sau contracţia cavităţii toracice superioare.
La copii respiraţia prezintă o serie de particularităţi în raport cu vârsta. Respiraţia copiilor de vârstă preşcolară este de tip toraco – abdominală şi în mod treptat, spre pubertate, se diferenţiază în respiraţie de tip toracic la fete, rămânând costo-abdominală la băieţi. În general respiraţia copiilor este ritmică, însă ritmul respirator nu este uniform. Cu cât copiii sunt mai mici, cu atât labilitatea ritmului respirator este mai accentuată.

În decursul exerciţiilor de respiraţie nonverbală copiii vor fi deprinşi să efectueze respiraţii adânci, urmate de expiraţii puternice şi prelungite. Este de asemenea recomandabil ca inspiraţia să fie însoţită de mişcări de extensie a coloanei vertebrale prin aplecarea pe spate a trunchiului şi a membrelor superioare sau ridicarea acestora. Expiraţia, dimpotrivă, va fi însoţită de mişcări care micşorează activitatea toracică, susţinută de aplecare în faţă a corpului şi mâinilor. În decursul inspiraţiei se va urmări extinderea abdomenului şi a coastelor inferioare şi revenirea lor încetinită în expiraţie.
•educarea auzului fonematic :

Popescu – Neveanu arată că auzul verbal este o sub modalitate a percepţiei auditive adecvate recepţiei şi pronunţiei limbajului. În structura lui, fundamental este auzul fonematic care mediază diferenţierea şi identificarea fonemelor (mai uşor vocalele decât consoanele şi printre acestea mai greu consoanele apropiate: b-p, f-v, c-g, etc.). El se structurează în raport cu structura sonoră a limbii materne, iar învăţarea unei limbi străine presupune, în principal, elaborarea unui nou sistem de auz fonematic.
Auzul fonematic se formează în activitatea de comunicare şi prin exerciţii. La copii el se perfecţionează gradual odată cu dezvoltarea capacităţilor senzorio-motorii (în special de diferenţiere auditivă şi articulatorie) şi intelectuale (de integrare raţională a fonemelor într-un sistem lingvistic închegat).
•educarea personalităţii persoanei cu tulburări de limbaj :

Educarea personalităţii dislalicului trebuie să înceapă odată cu corectarea dislaliei indiferent de vârsta dislalicului. Educarea personalităţii trebuie să urmărească :
a) redarea încrederii în propriile posibilităţi;
b) crearea convingerii că dislalia nu presupune un deficit intelectual;
c) crearea convingerii că dislalia este o tulburare pasageră care poate fi corectată;
d) crearea încrederii în logoped;
e) înlăturarea negativismului şi redarea optimismului.
Astfel, corectarea tuturor tulburărilor de limbaj este condiţionată nu numai de eficacitatea metodelor logopedice, ci şi de o serie de factori ce ţin de particularităţile psihoindividuale ale handicapaţilor de limbaj.

Rezultatele cele mai bune în educarea personalităţii le are psihoterapia. Psihoterapia foloseşte o serie de metode şi tehnici psihopedagogice în vederea restabilirii echilibrului psiho-fizic al logopatului, încercând să şteargă din mintea copilului cauzele care au declanşat tulburarea de limbaj, să înlăture şi să prevină unele simptome creînd în felul acesta, condiţii favorabile pentru acţiunea procedeelor logopedice din cadrul unui tratament complex.


Interpretarea desenului