Copilăria

sanduc2Sugarul (0-1 an)

La naştere nou- născutul are următoarele caracteristici:

  • capul un sfert din înălţimea totală
  • şase zone osoase moi, numite fontanele, care permit creşterea în volum a cutiei craniene, dezvoltarea creierului şi naşterea uşoară
  • pielea are aspect roşiatic şi pliat
  • poziţia este pliată fetală
  • membrele sunt scurte
  • sistemul nervos imperfect şi cu program redus de funcţionare
  • greutatea 3300 – 3500 grame
  • lungimea 49 – 50 cm. la băieţi

Stadiile dezvoltării psihomotorii ale copilului

  • la o lună – se constată o mobilitate în regiunea bucală (atingerea buzelor declanșează suptul). Mâinile sunt strânse, nu apucă, dar dacă le atingi devin active. Își întoarce capul de pe o parte pe alta. Dacă îl ridici în brațe devine liniștit, tresare la zgomote, urmărește lumina cu privirea.
  • la două luni – ridică, pentru câteva secunde, capul când este așezat pe spate. Când este ridicat ține, pentru scurt timp, capul în același plan cu corpul. Urmărește, pentru scurt timp, un obiect în mișcare, zâmbește, ascultă sunetul de la un clopoțel sau jucărie.
  • la trei luni – își mișcă bine mâinile și picioarele; dacă este culcat pe burtă își ridică capul și trunchiul, sprijinindu-se pe brațe, adus în poziție șezând cade pe spate. Tot la trei luni, zâmbește la contactul cu persoanele din jurul său, ascultă vocea, gângurește și cercetează cu ochii în direcția sunetului,își mută privirea de la un obiect la altul. În intervalul 0-3 luni, sensibilitatea la durere este mai mică decât a adultului, iar sensibilitatea termică determină reacții de plăcere la cald, iar la frig reacții organice și de neplăcere, manifestate prin plâns. 85% din stările afective sunt negative și numai 15% sunt pozitive legate tot de satisfacerea trebuințelor biologice. Ulterior complicarea relațiilor cu adultul va modifica acest raport, relația cu adultul fiind foarte importantă și pentru comunicarea prin mijloace neverbale ale expresivității emoționale, a trăirilor afective.
  • la patru luni – așezat în decubit dorsal, își ridică capul și umerii, capul poate fi ținut drept când copilul stă sprijinit. Execută mișcări de apărare și reacții de retragere, atunci când ceva nu-i convine. Un sugar de 4 luni este docil, răspunde prin zâmbet la zâmbetul celor din jur, realizează un contact social mai îndelungat, întoarce capul la sunet, ascultă muzică, agită jucăriile, scapă obiectele din mână.
  • la cinci luni – ține capul fără să-i mai cadă pe spate, corpul rămâne în axul vertical, împinge în picioare dacă este ținut de sub axile. Prinde obiectele care i se oferă, urmărește cu privirea obiectele din jur până ce dispar și așteaptă revenirea lor. Se bucură când își vede mâncarea, râde tare, zgomotos.
  • la șase luni – se ridică sprijinit de încheieturile mâinii, stă în șezut, câmpul său vizual se mărește și participă din ce în ce mai intens la viața din jurul lui, se întoarce de pe spate pe abdomen și invers, se sprijină pe coate și pe mâini. Gângurește sau bolborosește, ia singur o jucărie de lânga el. În intervalul 3-6 luni, numărul orelor de somn scade, se dezvoltă mecanismele de reglare a vederii la distanță sau apropiere, se perfecționează diferențierea vocilor cunoscute și necunoscute și predomină trăirile afective pozitive, aflate în proporție de 65% față de cele negative.
  • la șapte luni – se răsucește de pe față pe spate, mânuiește singur jucăriile, poate chiar să bea cu cana, privește un obiect în cădere.
  • la opt luni – încearcă să se târască, este foarte sigur pe el în ceea ce privește statul în șezut, culcat își ridică capul , se rostogolește, își suportă greutatea, întinde mâna, strânge obiectele mari, trece o jucărie dintr-o mână în alta. Tot la opt luni, se bucură când se privește în oglindă, țipă pentru atragerea atenției, o preferă pe mama sa unde se simte mai în siguranță, emite sunete vocale polisilabice.
  • la nouă luni – se ridică în picioare și face primii pași susținut, execută mișcări cerute (dă mâna, duce mâna la buze). Poate mânca singur un biscuit, ajută și chiar își ține singur biberonul, duce obiectele la gură, limba fiind folosită pentru explorarea obiectelor din jur. La nouă luni, sugarul spune: „ma-ma”, „ta-ta” sau „ga-ga”.
  • la zece luni – merge sprijinit de mână, apucă obiectele, reacționează atunci când i se pronunță numele, râde când privește în oglindă, descoperă jucăria ascunsă, încearcă să recupereze obiectul căzut, manipulează două obiecte izbindu-le unul de altul.
  • la unsprezece luni – stă singur în picioare câteva minute, apoi se așează fără să se lovească, își suge degetul, emite două cuvinte cu înțeles.
  • la un an – merge în pătuț sau face plimbări prin cameră, susținându-se de mobilă, imită, știe „să facă pa”, se joacă cu jucăriile și chiar cu mingea, emite mai mult de două cuvinte. Răspunde la comenzi simple, returnează un obiect sau îl reține intenționat.

Jocul cu obiectele, relația cu jucăria, sunt importante pentru că se trece de la motivația intrinsecă legată de satisfacerea trebuințelor biologice la motivația extrinsecă legată de curiozitate. Memoria are un caracter concret, cu rol biologic legat de satisfacerea trebuințelor. Pe baza memoriei vizuale recunoaște obiectele, pe baza celei auditive recunoaște voci, sunete și structuri sonore, pe baza celei gustative își manifestă primele preferințe alimentare, iar pe baza celor olfactive e atras de elementele plăcute și le respinge pe cele neplăcute.

sanduc3Antepreşcolarul 1-3 ani

Spre deosebire de perioada anterioară, la copil apare un început de independență, dezvoltând mersul, vorbirea, manevrarea cu mai multă precizie a obiectelor din jur. Nevoile ce se impun a fi satisfăcute în primii ani de viață sunt: nevoi fizice, emoționale, sociale și nevoi ce asigură dezvoltarea intelectuală.

În acestă perioadă, termenul de psihomotricitate este folosit pentru a exprima faptul că dezvoltarea motricității este legată de celelalte progrese în dezvoltarea intelectuală și socioafectivă.

Din punct de vedere fizic, se înregistrează o încetinire a ritmului de creștere în lungime și greutate. De asemenea, se dezvoltă perimetrele capului, membrelor, trunchiului și se modifică astfel proporția dintre ele. Până în jurul vârstei de 2 ani și jumătate se completează dentiția de lapte și copilul mic învață să meargă și să-și țină echilibrul.

Perioada preoperațională sau stadiul preoperator (din perspectiva piagetiană) debutează în jurul vârstei de doi ani cu apariția reprezentărilor mentale și posibilitățile de evocare verbală și mentală caracteristice. Structurile cognitive senzoriale respectiv senzaţia, percepţia şi reprezentarea sunt apropiate de tipul uman astfel ele suportă influenţele experienţelor anterioare, pot fi reglate prin cuvânt, pot fi utilizate în orientarea în mediu deşi constantele de distanţă şi mărime încă nu sunt stabilizate, iar perceperea timpului este încă dezorganizată, copilul făcând apel la repere familiare lui. La nivelul comunicării verbale se realizează a doua mare descoperire a vârstei şi anume el descoperă că toate obiectele şi fenomenele au un nume.

Caracteristica de bază a memoriei este selectivitatea şi caracterul involuntar, astfel că ceea ce se impune atenţiei în mod involuntar se reţine în memorie. Atenţia este instabilă, abia către 3 ani educându-se frânele, mecanismele inhibiţiei condiţionate favorizate de apariţia limbajului şi exprimate în posibilitatea de a mării durata concentrării de la 10 minute, la 2 ani, la 15 minute, la 3 ani. Se pot obţine modificări ale acestei durate prin alternanţe de activităţi.

Bâlbâiala este destul de frecventă între doi şi trei ani, adesea existând o predispoziţie familială. Forţarea copiilor stângaci să scrie cu mâna dreaptă pare să declanşeze bâlbâiala. Zona creierului care controlează vorbirea este strâns legată de partea care controlează mişcările mâinii preferate de la natură. Forţând copilul să folosească cealaltă mână, se pare că se crează o confuzie la nivelul mecanismului nervos al vorbirii. De asemenea starea emoţională este strans legată de bâlbâială şi apare la emoţii sau tensiune internă. Perioada de după vârsta de 2 ani, este marcată de trei mari achiziții, respectiv: apariția funcțiunii semiotice, apogeul gândirii egocentrice și începutul descentrării cognitive.

La sfârșitul stadiului senzorio-motor copilul deține un sistem elementar de semnificații și o posibilitate elementară de a reprezenta mental anumite acțiuni.

sandra (2)Preşcolarul 3-7 ani

În consecința dezvoltării motorii, spațiul în care se mișcă copilul este din ce în ce mai vast. Stimularea variată conduce la o accentuată dezvoltare senzorială mai ales în ceea ce privește sensibilitatea vizuală și auditivă.

Reprezentările copiilor sunt prima instanță a transformării impresiilor senzoriale, apoi reprezentarea copiilor evoluează și pe măsura întăririi reprezentării prin revenirea la obiectul pe baza căruia s-a format, ea devine tot mai schematică și mai puțin legată de concret. Formarea reprezentărilor de mărime, formă, timp, spațiu are o valoare foarte mare pentru formarea noțiunilor de mai târziu. Reprezentarea este un proces reconstitutiv în care se implică operații mintale și dacă acestea nu s-au format încă, în structura imaginii se impun, fie dominante perceptive, fie ceea ce știe copilul despre acel obiect (Tinca Crețu, 2001 p.149).

Există 5 conduite ce implică construirea sau folosirea de semnificații pentru a reprezenta un obiect sau un eveniment:

  • imitația amânată – imitația este o prefigurare a reprezentării fără ca aceasta să fie prezentă în gândire; – imitația amânată începe în absența modelului și prefigurează reprezentarea propriu-zisă (la sfârșitul perioadei senzorio-motorie);
  • jocul simbolic – la 2, 3 ani și 5, 6 ani; este descris ca fiind apogeul jocului infantil; -lumea adulților prezintă pentru copil două obstacole la care trebuie să se adapteze: limbajul și regulile pe care nu le înțelege; -jocul simbolic reprezintă exercițiul de familiarizare cu situațiile noi, dificile, problematice în care prin folosirea simbolurilor copilul rezolvă mai ales conflictele afective servind la compensarea unor trebuințe nesatisfăcute, la răsturnări de roluri etc.; -jocul simbolic poate evidenția conflicte inconștiente: interese sexuale, fobii, apărarea împotriva angoasei, agresivitate sau identificare cu agresorii;
  • desenul – 1. „realismul fortuit”; 2. „realismul neizbutit”; 3. „realismul intelectual”; 4. „realismul vizual” (8, 9ani).
  • imaginea mintală = imitații interiorizate, reproductive și anticipative; – statice, cinetice, de transformare; – la nivel preoperator imaginile mentale sunt statice, după 7, 8 ani apar cele cinetice;
  • evocarea verbală – limbajul.

Dezvoltarea personalității copilului, după H. Wallon, în perioada 3-6 ani corespunde stadiului personalismului. În cursul acestei perioade se pot distinge mai multe substadii:

    • perioada de opoziție, de la 3 la 4 ani, face parte din nevoia afirmării personalității ce se naște acum. Copilul, bazându-se pe relativa independență și autonomie nou câștigată, câștigă prin opoziția față de ceilalți, conștiința de sine, ca fiind diferit de ceilalți
    • perioada de grație, de la 4 la 5 ani, este cea în care eul copilului tinde să se valorizeze, el caută acum aprobarea. Îi place să se dea în spectacol și se vrea seducător pentru adultul din preajmă și pentru propria sa satisfacție. Este o perioadă de narcisism
    • perioada de imitație, de la 5 la 6 ani, corespunde momentelor când copilul consacră mult timp imitației adultului nu doar la nivelul gesturilor, ci si la nivelul rolurilor, personajelor, atitudinilor. În perioada precedentă, imitația era aproape simultană producerii atitudinii, acum ea devine progresiv amânată contribuind imitația propriu-zisă. Imitația este un concept cheie în gândirea walloniană, ea făcând legătura între inteligența situațională și inteligența discursivă

Școlarul mic 7-10 ani

Dezvoltarea proceselor cognitive de la 6/7 ani la 10/12 ani. Principalele achiziții ale stadiului operațiilor concrete (7-12 ani) sunt:

  • Structura operatorie concretă – nu se extinde asupra enunțurilor verbale, ci numai asupra obiectelor pe care copilul le clasifică, seriază, acțiunile fiind legate de acțiunea efectivă;
  • Achiziția fundamentală – reversibilitatea;
  • Îmbogățirea limbajului și asimilarea structurilor gramaticale conduce la dezvoltarea capacităților intelectuale;
  • Operațiile:

– seriere (ordonarea în șir crescător, descrescător);
– clasificare (grupare după criterii – formă, culoare, mărime);
– numerație în plan conceptual (număr ca element articulat al seriei, desprinderea relațiilor cantitative în seria numerică);
– organizarea noțiunilor în ansambluri flexibile (urmare a achiziției reversibilității);
– structuri operatorii de clase;
– structuri operatorii de relații (reversibilitatea prin reciprocitate);

  • Cu toate aceste achiziții copilul se desprinde greu de expresiile perceptive, de experiența imediată;
  • Generalizări înguste, limitate, sărace;
  • Raționalizările nu depășesc concretul imediat decât din aproape în aproape;
  • Potențarea acestei structuri se poate realiza printr-o bună dirijare a activității de cunoaștere prin sarcini concrete formulate față de copil (Valentina Radu, 1973).

La începutul acestei perioade copilul părăsește faza narcisismului și „afirmării” personalității pentru a intra puțin câte puțin în lumea cunoașterii. Se poate constata o schimbare a intereselor. Copilul nu mai este centrat pe sine, ci devine din ce în ce mai centrat pe exterior.


Interpretarea desenului